Imaginația activă- calea regală spre inconștient
Imaginație activă este o metodă terapeutică descoperită de C. G. Jung, o stare de “visare cu ochii deschiși”. Ea nu trebuie confundată cu fantazarea pasivă, cu tehnicile de meditație orientale sau dialogul interior. Poate fi privită ca o stare modificată de conștiință, în care practicantul metodei participă în totalitate și deplin conștient la acest exercițiu.
În psihoterapia analitică jungiană, prin această metodă, conținuturi aflate imediat sub pragul conștiinței sunt aduse la suprafață, Eul putându-se astfel confrunta cu aceste conținuturi și imagini într-un mod activ, rezultatul fiind o întărire a Eului.
Este un proces dialectic, de întâlnire a Eului cu Sinele, conținuturi inconștiente ajungând la suprafață, fiind astfel mai ușor asimilabile de Eul-conștiință.
Spre deosebire de Freud, ce considera visul ca fiind “calea regală spre inconștient”, pentru Jung imaginația activă este o astfel de cale. Argumentul este că, spre deosebire de vis, prin imaginația activă evoluția Eului pus în contact cu inconștientul este mai rapidă, mai eficientă datorită rolului activ pe care Eul îl are în momentul întâlnirii imaginilor survenite din inconștient. Rezultatul ar fi “o maturizare intensificată și accelerată a personalității” (Franz, 2013).
Pentru Jung, această tehnică este o mărturie a funcției transcendente, tendința naturală a psihicului uman de a realiza o sinteză între factorii conștienți și inconștienți.
Cum funcționează?
Pacientul pleacă în procesul imaginației active de la o emoție care l-a tulburat, o dispoziție, o imagine dintr-un vis sau orice altă imagine spontană ce îi apare în câmpul conștiinței. Acesta trebuie să se cufunde în ea, golindu-și mintea de mișcările Eului.
El va interacționa cu personajele care apar în aceste fantezii.
Una dintre greșelile frecvent întâlnite este ca cel care “meditează” să nu participe la scenariul interior cu adevărata sa identitate, ci cu un Eu fictiv (spre exemplu, se comportă eroic, deși eroismul e o atitudine ce-i este străină în viața obișnuită).
Aflându-se într-o ședință cu o pacientă ce practicase imaginația activă, Jung a intervenit explicându-i inauntenticitatea demersului. Aceasta îi relatase un scenariu fantasmagoric în care, fiind pe plajă, un leu s-a apropiat de ea, transformându-se în ultimul moment într-un vapor. Jung a întrerupt-o spunându-I că nu are niciun sens, deoarece dacă un leu s-ar fi apropiat de ea, ar fi rupt-o la fugă, nemaiașteptând ca acesta să se transforme într-un vapor. În concluzie, i-a spus Jung, leul a fost o simplă închipuire, invalidându-i astfel exercițiul de imaginație activă (Franz 2013).
A treia etapă este concretizarea imaginilor și fanteziilor prin punerea lor în cuvinte, imagini, dans, film sau orice forma de materializare, de obiectivare a lor. Aceasta ajută ca materialul inconștient adus la suprafață să rămână deasupra pragului conștiinței în viitor. Acest material poate fi adus ulterior în analiză pentru interpretare. (Samuels, 2014)
Puritatea etică este un aspect esențial, deoarece acest tip de imaginație poate avea un efect de contaminare, Eul putând fi luat în posesie de forțele inconștientului. Cu alte cuvinte, intenția celui ce se exersează în imaginația activă în raport cu figurile ce-i apar, trebuie să fie curată, lipsită de negativitate sau dorința de a face rău.
Avantaje și pericole
Puritatea etică este și unul din motivele care l-a făcut pe Jung să atragă atenția asupra pericolelor acestei tehnici, ea putând duce la decompensare în cazul indivizilor cu psihoze latente sau un Eu slab.
Jung credea că imaginația activă poate fi folosită cu mare eficiență în cazul unor stări depresive, tulburări mentale și afective pentru care nu se poate găsi o cauză adecvată (Jung, 2013).
Unul dintre atuurile majore ale metodei îl constituie pentru pacient (dar nu numai) conștientizarea autonomiei forțelor intrapsihice și “respectul pentru realitatea psihicului” (Fordham, 2014).
În concluzie, imaginația activă trebuie practicată sub supravegherea psihoterapeutului, având în vedere pericolul decompensării în cazul indivizilor cu psihoză latentă.
Procedeul este folosit de psihoterapeuții jungieni și ca metodă de “decontaminare” în urma unor ședințe ale căror reziduri tind să persiste.
